Back

ORAR SEMESTRUL 1

De ce un masterat în cercetare? Acumularea rapidă de date sociale în ultimii ani a condus la o creștere fără precedent a cererii de specialiști în analiza și interpretarea lor. Acest program masteral este conceput astfel încât să răspundă nevoii de expertiză în domeniul cercetării aplicate din partea firmelor, organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor de stat, precum şi în cercetarea academică. Mai mult, masteratul urmărește să stimuleze curiozitatea, dorința de a participa activ la identificarea și rezolvarea de probleme importante ale lumii sociale. Nu în ultimul rând, programul oferă un mediu social care încurajează networking-ul profesional și schimbul de idei despre teoria și practica cercetării.

Masteratul a fost lansat în 2006, fiind construit pe experiența organizării unei Școli naționale de cercetare socială între 1997 și 2005 de către Departamentul de Științe Politice și cel de Sociologie din Universitatea Babeș-Bolyai, cu sprijinul Fundației Soros, având ca model programul postuniversitar ICPSR, al University of Michigan.

Pentru cine? Masteratul este potrivit studenților care își propun să urmeze doctorate în științe sociale, precum și celor care sunt interesați să realizeze cercetări aplicate în cadrul firmelor, organizațiilor neguvernamentale și instituțiilor publice. Ne adresăm în primul rând absolvenţilor de ştiinţe sociale, cu accent asupra unor specializări precum ştiinţe politice, sociologie, ştiinţe ale comunicării şi administrative, ştiinţe economice, studii europene și psihologie. Cursurile sunt concepute astfel încât să fie accesibile și utile pentru studenți cu interese de cercetare diverse, având cunoștințe anterioare de metodologia cercetării sociale extrem de variate.

Studenții vor avea ocazia să se implice pe parcursul celor doi ani în cercetări academice și aplicate, coordonate de către profesorii masteratului și de către membrii Centrului pentru Studiul Democrației, și vor fi încurajați să inițieze cercetări proprii, să își prezinte rezultatele studiilor la conferințe și să publice în reviste de specialitate de bună calitate.

Ce cuprinde? Nu este ușor să distingem între corelații aparente și relații cauzale, să construim modele explicative în care fenomenele sociale sunt măsurate la nivele de agregare diferite și care includ aspecte temporale. În același timp, explicarea rezultatelor unor analize complicate celor care iau decizii în firme sau în instituții publice este o artă sofisticată, care presupune abilități de comunicare și care implică multă răspundere. 

Programul acoperă etapele conceptualizării şi proiectării cercetării, incluzând aspecte teoretice, culturale şi etice, precum şi pe cele ale culegerii, analizei datelor şi prezentării rezultatelor din perspectivă cantitativă şi calitativă. Participanţii la acest masterat vor învăţa să folosească o varietate largă de softuri de analiză a datelor, cu accent asupra SPSS şi STATA, două dintre pachetele de softuri statistice larg folosite în prezent. În plus, sunt prezentate softuri specializate printre care AMOS, HLM, R, UCINet, Atlas.ti, NVivo.

La finalul acestei pagini puteți consulta lista cursurilor oferite în cadrul masteratului. 

Absolvenți

O parte dintre absolvenții masteratului care sunt reprezentați în grafic în categoriile firme sau ONG-uri sunt în același timp doctoranzi sau au absolvit între timp doctorate. Universitățile la care absolvenții sunt sau au fost doctoranzi includ Oxford University, New School, Utrecht University, Humboldt University, University of Zurich, Catania University, Central European University, Boston College, Exeter University, School of Advanced Social Studies (Slovenia). Universitățile la care absolvenți noștri sunt cercetători și profesori includ University College London, University of Strathclyde, University of Lucerne, Mannheimer Zentrum für Europäische Sozialforschung (MZES), Aberystwyth University, Central European University, SNSPA București.

Începând cu 2014, departamentul de Științe Politice a înființat o școală doctorală, iar o parte dintre absolvenții masteratului de cercetare au devenit doctoranzi ai acestui program. Dintre firmele în cadrul cărora lucrează absolvenți ai masteratului amintim Evalueserve, Mercury Research, Genepact, Hewlett-Packard, Seonid Studio France, Strategic Communication Laboratories – London.

Masteratul organizează evenimente prin care studenții și absolvenții au ocazia să se cunoască și să discute despre piața muncii și carierele disponibile pentru specialiștii în cercetare socială. În plus, studenții sunt îndrumați de către profesori cu privire la instituțiile private sau publice precum și a programelor doctorale unde pot să aplice după absolvirea programului.

Cine predă?

Profesorii acestui program provin din departamentele de ştiinţe politice, ştiinţe administrative, sociologie şi științe economice a Universităţii Babeş-Bolyai, precum şi din departamente ale unor universităţi străine: San Diego State University, University of North Dakota, și Purdue University. Toți membrii echipei au specializări diverse în străinătate, incluzând ICPSR la University of Michigan, și au experiența colaborării atât cu organizații academice, cât și cu firme private și instituții publice.

Instituții partenere

Colaborăm strâns cu câteva centre de cercetare, ONG-uri şi instituţii publice. Principalul partener instituțional este Centrul pentru Studiul Democrației, acesta oferind în fiecare an locuri de internship, posibilitatea de a participa la cercetări teoretice, proiecte aplicate, precum și la o serie de prezentări pe teme de metodologia cercetării. În plus, colaborăm cu Centre for Research on Direct Democracy (Zurich),Centrul de Sănătate PublicăWorld VisionCentrul pentru Politici PubliceUNDPCentrul de Resurse pentru Participare PublicăDanis ConsultingProVobis.

Contact

Pentru orice fel de informaţii nu ezitaţi să ne scrieţi la: badescu@fspac.ro

CURSURI