În perioada 25–26 februarie 2026, la Auditorium Maximum, conferința regională „Youth, Elections and Democratic Engagement: A Regional Dialogue”, organizată de Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), în parteneriat cu Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC).

Evenimentul reunește reprezentanți ai autorităților electorale din țările vest-balcanice, organizații de tineret, societatea civilă, experți și reprezentanți ai mediului academic, pentru a discuta una dintre provocările majore ale democrației actuale: participarea scăzută a tinerilor la procesele electorale.

Conferința va aborda teme precum cauzele absenteismului electoral în rândul tinerilor, rolul educației în formarea competențelor democratice, impactul rețelelor sociale și al dezinformării asupra comportamentului politic, precum și modalitățile prin care instituțiile pot comunica mai eficient cu noile generații. De asemenea, vor fi prezentate exemple de bune practici și modele de cooperare între autorități electorale, universități și organizații de tineret.

Evenimentul are loc în cadrul proiectului regional „Enhancing Electoral Reform in the Western Balkans” (2025–2028), implementat de ODIHR, cu finanțare din partea Uniunii Europene și sprijin suplimentar din partea Norvegiei. Programul conferinței poate fi consultat aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *