wood.jpg

Mitigating GHG Emissions through energy poverty alleviation in Romania (EnPoweR)

Mai multe pe siteul oficial al proiectului.

 

Proiectul este finanțat de Inițiativa Climatică Europeană (EUKI) și este o colaborare între Universitatea Babeș-Bolyai, Adelphi și Municipalitatea din Cluj-Napoca. Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea de soluții personalizate în vederea reducerii sărăciei energetice prin diminuarea cererii de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din consumul casnic de energie.

 

Context

 

Sărăcia energetică afectează cu precădere sud-estul Europei. Dotările vechi și locuințele ineficiente sunt cauza principală a consumului mare de energie, care rezultă în emisii importante de gaze cu efect de seră, afectând calitatea vieții, dând naștere la multiple probleme de sănătate în gospodăriile afectate. Cu toate acestea, legătura dintre sărăcia energetică, consumul de energie și emisiile de gaze cu efect de seră rămâne insuficient explorată, în special în această regiune geografică. Mai mult, nu au fost abordate toate oportunitățile de creștere a eficienței energetice și diminuare a efectelor climatice conexe: sărăcia energetică cu toate nuanțele sale nu este înțeleasă și integrată în mod corespunzător în politicile publice, în special la nivel local; există o mare lipsă de date pe această temă și aproape nicio analiză a corelației dintre seturile de date disponibile, în timp ce datele existente nu se concretizează în instrumente politice eficiente. Din toate aceste motive, există și o lipsă generală de informații și de implicare a actorilor relevanți.

 

În cele 20 de localități ale Zonei Metropolitane Cluj-Napoca coexistă o diversitate de manifestări ale sărăciei energetice prezente peste tot în sud-estul Europei, ceea ce face din regiune o zonă ideală de cercetare și dezvoltare a politicilor publice, cu potențial semnificativ de replicare și scalare.

 

Obiectivele proiectului

 

Obiectivul proiectului este de a indetifica factori și manifestări ale sărăciei energetice specifici regiunii și de a produce instrumente de informare și îndrumare a consumatorilor și factorilor de decizie, prin intermediul unor cercetări inovatoare, care se concentrează pe legăturile dintre sărăcia energetică și atenuarea emisiilor. Cercetările, analiza datelor și rezultatele vor fi prezentate autorităților locale prin intermediul unor porpuneri de politici publice și vor fi folosite în vederea instruirii părților interesate în cadrul mai multor întâlniri de lucru comune. Atelierele de lucru vor reuni reprezentanți ai furnizorilor de energie, ai administrațiilor publice locale și ai mediului academic pentru a explora opțiunile politice și contribui la creșterea capacității instituționale în această direcție.

 

În cadrul proiectului se va elabora o hartă electronică interactivă a regiunii Cluj în vederea inforării cu privire la prezența fenomenului sărăciei energetice. Harta va rămâne disponibilă până la sfârșitul proiectului putând fi un suport pentru consumatori în vederea identificării de măsuri de economisire a energiei, dar și pentru factorii de decizie în vederea ghidării proiectelor și politicii publice în domeniul eficienței energetice și a sărăciei energetice.